Consulul General al Federației Ruse la Constanța

Tatiana Mihailovna GRUȘKO

  Stimate doamne și domni, cetățeni ruși, compatrioți, locuitori ai județelor circumsripției consulare și toți cei care sunt interesați de Rusia!

  Începând din luna martie a.c. am preluat funcția de Consul General al Federației Ruse în orașul portuar și turistic Constanța, pe care deja l-am îndrăgit.

  Pe lângă îndeplinirea funcțiilor de bază ale Consulatului și în cadrul competenței avute, legate de apărarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice ruse în circumscripția consulară încredințată mie, intenționez să acord o atenție deosebită întăririi încrederii între popoarele noastre și totodată dezvoltării contactelor publice, de afaceri și umanitare.

  Consulatul General este intenționat către un dialog onest și constructiv cu toți cei cu adevărat interesați în el. Suntem gată să susținem inițiative și propuneri utile, direcționate la dezvoltarea legăturilor ruso-române interregionale.

 Aș recomanda să urmăriți paginile oficiale ale Consulatului General în rețelele de socializare FacebookVKTwitter și Instagram, care postează în mod operativ informații actuale despre Rusia, politica externă a ei, legăturile ruso-române și activitatea Consulatului General.

 

Cu cele mai bune urări,

Consul General
Tatiana GRUȘKO

 

 

 

Curriculum Vitae

  • Născută în 1964.
  • În anul 1991 a absolvit Universitatea de Stat din Kalinin și în anul 1997 Academia Diplomatică a MAE Rusiei.
  • Doctorant în științe istorice.
  • Vorbitor al limbilor engleză și franceză.
  • Are rangul diplomatic de Consilier Plenipotențiar și Extraordinar II.
  • Lucrează în sistemul MAE din anul 1983. Are o experiența mare de muncă în Aparatul Central al MAE URSS/Rusiei și în străinătate:
    - 2006-2009 - Consul General al Rusiei la Sydney, Australia;
    - 2010-2011 - șefă în cadrul Departamentului Colaborării Zonei Asiatice și Pacifice al MAE Rusiei;
    - 2011-2014 - șefă în cadrul celui de-al Doilea Departament al Comunității Statelor Independente al MAE Rusiei;
    - 2014-2017 - Consul General al Rusiei la Ruse, Bulgaria;
    - 2018-2019 - șefă în cadrul Departamentului de Documentare Istorică al MAE Rusiei.